Alex Trandafir în drumeție la munte

Despre proiect

Alex Trandafir

climatolog & creator „ce-i cu vremea?"

Salut! Sunt Alex (Trandafir) și sunt omul din spatele acestui proiect. De ce am pornit „ce-i cu vremea?"? Pentru că am primit de prea multe ori întrebarea asta.

Prin această platformă îmi doresc să răspund clar la această întrebare. Vreau să explic, cât mai științific și totodată ușor de înțeles, ce se întâmplă în atmosferă - de la fenomene meteo obișnuite, la fenomene meteo extreme și, bineînțeles, la subiecte mai complexe cum sunt schimbările climatice.

Cum? În principiu prin materiale video, dar și prin articole. Pe viitor sper ca această platformă să fie și o punte de comunicare între specialiști din domeniu care pot comunica știința publicului larg. E nevoie de asta: dacă știința rămâne închisă în bula academică, avem o problemă foarte mare în societate.

Ce mă recomandă pentru asta? Sunt climatolog și activez în domeniul consultanței de mediu - mai specific, al adaptării la schimbările climatice. Dar mai important: sunt pasionat de ceea ce fac. De când eram mic am fost obsedat de nori, de natură, de munți și de toată bula asta.

Ce vei găsi aici

  • Explicații clare

    Fenomene meteo și subiecte de climă, traduse pe limba tuturor.

  • Vizual & interactiv

    Grafice, hărți și animații care fac diferența între „citit" și „înțeles".

  • Scurt și la obiect

    Materiale gândite pentru mobil - le urmărești oriunde, în câteva minute.

Hai să colaborăm

Brand, proiect sau idee legată de vreme și climă? Hai să facem ceva împreună.

Contact